După ce am scris ultimul articol despre intuiție - despre GPS-ul interior, despre musafirii de pe divan, despre drobul de sare - am crezut că am închis subiectul, măcar pentru o vreme... însă n-a fost deloc așa.

A rămas ceva neterminat ce nu-mi dădea pace, o frământare care nu voia să tacă: bine, dar dacă aș ști să o recunosc, oare aș ști să o ascult? Pentru că sunt momente în care simt foarte clar că primesc ceva. Un mesaj, un semnal, o informație care vine de undeva din interior, nici fără să o fi cerut, ori fără să o fi căutat. Și totuși, când vine vorba să-l folosesc concret, ceva nu se leagă. Îl simt puternic, îl simt clar - și tot nu reușesc să fac nimic. Nu reușesc să percep decât prea fin, ori aud ceva însă nu pot să-l urmez, sau, pur și simplu, îl las să treacă pe lângă mine ca și cum n-ar fi fost nimic.

Întrebarea asta m-a bântuit un timp: cum se poate să simt atât de tare și totuși să nu pot folosi ce primesc?

Era pe de o parte nemulțumire, pe de alta mai degrabă o intrigă. Genul de întrebare care nu te lasă în pace până nu te apuci să sapi. Așa că am luat-o, la propriu, ca pe o vânătoare. Numai că nu vânam eu intuiția - ci exact opusul: căutam ce anume o capturează pe drum, înainte să ajungă unde trebuie: c-o fi filtrele, că le uesc blocaje - chiar ucrurile astea fine, aproape invizibile, care stau între ce simt și ce reușesc să fac cu ce simt.

Mi-am luat, așadar, plasa de fluturi imaginară și am pornit la vânătoare - direct din frământarea rămasă după articolul trecut.

Și uite că apar primii fluturi prinși

Prima mea bănuială a fost simplă: poate că nu e vorba de cât de tare primesc, căci aici nu prea am dubiu, ci de ce se întâmplă imediat după. Cu siguranță mesajul ajunge să fie bruiat de ceva, ca filtrat - ceva oprește semnalul înainte să ajungă unde trebuie.

Dar ce anume filtrează atât de puternic?

Așa că am început să mă uit cu adevărat atentă, cum nu puteam altfel să nu ajung aici: m-am uitat în harta natală - la felul în care sunt poziționate anumite planete, la ce case, ce aspecte, ce povești astrologice s-ar putea lega de acest filtru invizibil, iar mai apoi la ce simt, și la ce fac cu ce simt: la obiceiurile mele, la fricile care apar exact în clipa în care ar trebui să am încredere, la convingerile ce le-aș putea deține în tolbă, pe care le port fără să știu bine de unde le am.

Așa că, am pus lucrurile alături: ce spune harta despre potențialul meu de a primi informație, și ce spune viața mea reală despre ce fac cu ea. Și, încet, am început să văd un tipar. Nu unul singur, mai multe, împletite - un fel de hartă a locurilor unde semnalul meu se blochează.

Așa că, încet, încet, am început să construiesc ceva, ce nici nu-mi dădeam seama încotro va ajunge. Nu a fost simplu, dar în acele moment nici măcar nu realizam amploarea spre care mă îndrept. Am tot căutat întrebările potrivite - acelea care chiar pot să scoată la iveală tiparul, nu doar niște răspunsuri frumoase pe care le-ai da din reflex.
Am tot rescris, am tot testat pe mine și-am tot ajustat, de nenumărate ori până când am simțit că acum e ok și am atins tot ce-mi doream. Nu este un articol, nici o listă de sfaturi, e ceva care să-ți pună întrebările ce pot să-ți arate la final, un portret al relației tale cu propria intuiție, traiectoria sa și filtrele prin care trece de cum ajunge mesajul la noi și ce facem apoi cu el.

Și uite-așa m-am pus la creat o poveste creată din întrebări și când, în sfârșit, am trecut prin ea, de la un capăt la altul, cu toate cele 35 de întrebări, și am primit rezultatul... am rămas surprinsă. Chiar dacă știam deja o parte din poveste, însă, văzută așa, adunată, mi-a arătat lucruri pe care le bănuiam vag, dar nu le văzusem niciodată puse cap la cap, atât de limpede.

Și privind așa contemplativ, mi-a venit un mesaj (deci Intuiția a vorbit), că în acest moment, când atâția oameni caută să se conecteze cu ei - ceea ce am creat poate fi de un mare ajutor, nu numai mie, ci chiar și ție. Dacă eu am nevoie de asta, probabil că nu sunt singura: de un fel de a vedea, negru pe alb, cum putem să ne ascultăm mai bine intuiția și unde o tăiem ca maioneza, nici fără să ne dăm seama.

Ce simt acum, uitându-mă la ce am făcut

Sunt foarte recunoscătoare de treaba asta. Nu pentru că aș prins toți fluturii - departe de asta, continui vânătoarea - ci pentru că a pornit dintr-o întrebare reală a mea, și am dus-o până la capăt, până am avut ceva concret în mână.

Și pentru că mie mi-a spus atât de mult, mi-ar plăcea să-l ai și tu.

Dacă te-ai regăsit în întrebarea de la început - dacă simți puternic, dar nu reușești mereu să folosești ce primești - testul ăsta îți poate arăta exact ce mi-a arătat mie: nu că ești ruptă de intuiție, ci unde anume se pierde ea pe drum.

Testează-ți relația cu intuiția

E doar primul pas în vânătoarea asta - primii fluturi prinși în plasă. Sunt convinsă că mai sunt și alții pe-acolo, mai adânc, mai bine ascunși. Și tocmai despre ei o să vă povestesc data viitoare, căci pregătesc Povestea Inuiției, văzută din harta natală - cu pasi concreți cum funcționează, condițiile de manifestare, ce îi poate bruia semnalul, care-i pot fi blocajele de recepție ori de prelucrare și multe altele ;)

Cu drag,

Gabriela,

explorator de SENS